Parlamentarii PDL de Suceava îşi deschid cabinete parlamentare în toate colegiile din judeţ, inclusiv în cele în care nu au câştigat alegerile din noiembrie 2008. Senatorul Orest Onofrei a declarat, duminică, în conferinţă de presă, că locaţiile cabinetelor şi programul de audienţe la parlamentarii PDL vor fi anunţate la sfârşitul săptămânii viitoare, când vor fi inaugurate cabinetul senatorial şi cel de deputat la Rădăuţi. Colegul său de partid şi de Senat, Sorin Fodoreanu, îşi va deschide cabinet parlamentar la Fălticeni. Colegiul de Senat Rădăuţi a fost câştigat de liberalul Tiberiu Prodan, iar cel din Fălticeni de social-democratul Gavril Mîrza.
Onofrei a arătat că PDL intenţionează să fie „prezent şi activ” în judeţul Suceava, cu atât mai mult cu cât în acest an sunt atât alegeri europarlamentare, cât şi prezidenţiale. „La nivel de judeţ, ne-am propus să câştigăm în cele două evenimente electorale: la alegerile europarlamentare vrem să confirmăm că suntem primul partid din judeţ, ca şi scor electoral, iar în toamnă, la alegerile prezidenţiale, obiectivul nostru este să reedităm scorul din turul doi din 2004, adică la alegerile pentru preşedinte, în judeţul Suceava, să avem un scor de peste 50 la sută”, a afirmat senatorul Onofrei.