Zeci de camioane de pietriş sunt cărate, începând de sâmbătă, în Burdujeni Sat, unde pe străzi nu se mai poate circula nici măcar la pas, din cauza noroiului rezultat în urma lucrărilor ISPA de extindere a reţelelor de apă şi canalizare.
“Sunt anumite zone în care noroiul este până la genunchi. Înţelegem că locuitorii din zonă trec acum printr-o perioadă grea, dar facem eforturi să le remediem cât de cât situaţia. Refacerea străzilor din Burdujeni Sat este prevăzută la finele programului ISPA, dar nu putem lăsa oamenii cu străzile blocate până atunci”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu, care a mers prin cartier, să verifice lucrările efectuate.
“Sunt de acord să facem ce putem să uşurăm situaţia celor de acolo, care acum au de tras pentru a beneficia de apă şi canalizare, dar şi ei trebuie să dea dovadă de spirit civic şi să pună mâna pe lopată, să împrăştie mormanele de pietriş aduse de Primărie, deşi conform contractului, străzile respective trebuie aduse la starea iniţială de firmele care execută lucrarea, dar numai după finalizarea acesteia. Din păcate, sâmbătă nimeni nu a mişcat un deget, deşi era vorba de interesul lor, în primul rând. Primăria nu are bani să plătească zeci de echipe să vină să le lopăteze totul pe drum, iar oamenii să privească de la poartă”, a adăugat edilul şef al Sucevei.
Lucrările ISPA de racordare a zeci de străzi din Burdujeni Sat la reţelele de apă şi canalizare vor fi finalizate până în luna aprilie, pe partea de apă potabilă, sau până la jumătatea anului, în cazul canalizării.
( 2 feb 2009, 19:43:17