Echipele tehnice ale PD-L şi PSD lucrează la redactarea „Parteneriatului pentru Suceava”. Prim vicepreşedintele PD-L Suceava, senatorul Orest Onofrei, component al staff-ului tehnic, a declarat, după întâlnirea de vineri, că discuţiile pe marginea parteneriatului care va fi parafat între organizaţiile judeţene ale celor două partide vizează adaptarea la nivel judeţean a Parteneriatului pentru România şi priorităţile de dezvoltare ale judeţului. „Am stabilit ca miercuri, 21 ianuarie, să avem o întâlnire în care să inventariem toate priorităţile, pe care să le susţinem împreună. Vom susţine priorităţile pentru judeţul Suceava prinse deja în programul de guvernare, însă le vom completa şi cu altele noi urmând ca până la finele acestei luni preşedinţii celor două partide să parafeze în mod oficial parteneriatul pentru Suceava. Ce pot să mai spun este că avem în vedere lucruri de importanţă majoră pentru judeţ”, a declarat Onofrei. Trebuie spus că din staff-ul PD-L mai fac parte secretarul general, deputatul Ioan Bălan, secretarul general adjunct, Cristian Creţu şi vicepreşedintele Niculai Barbă, iar din echipa tehnică a PSD prim- vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene, deputatul Cătălin Nechifor, Eugen Girigan, Corneliu Popovici şi Alexandru Lăzăreanu.
(16 ian 2009, 21:41:15