Traficul rutier prin centrul Sucevei, pe strada Ştefan cel Mare, va fi reluată începând cu săptămâna viitoare. De miercuri a început demontarea liniei de cale ferată dintre BNR şi Casa de Cultură, pe care a circulat, timp de mai bine de o lună, mocăniţa adusă de Consiliul Judeţean Suceava. Potrivit spuselor preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, dezasamblarea mocăniţei va fi finalizată în câteva zile, urmând ca circulaţia rutieră pe strada Ştefan cel Mare să se desfăşoare normal.
Sucevenii şi turiştii care au vizitat municipiul reşedinţă de judeţ în cursul lunii decembrie şi la începutul acestui an au avut posibilitatea să se plimbe gratuit cu mocaniţa. Închirierea acesteia a costat aproximativ 30.000 de euro, bani alocaţi de Complexul Muzeal Bucovina, din autofinanţare şi din fonduri alocate de Consiliul Judeţean Suceava.
Preşedintele Gheorghe Flutur a declarat că amplasarea mocăniţei în centrul Sucevei a fost un succes. Mai mult, el a spus că autorităţile locale sucevene ar trebui să ia în considerare amplasarea unui traseu permanent pentru un tren cu care să se plimbe copiii.