Glasurile zglobii ale unor copii de grădiniţă, cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani, au vestit joi apropierea sărbătorilor iernii, atunci când au venit la sediul redacţiei Monitorul pentru a ne colinda, ura şi sorcovi.
Micuţii colindători de la Grădiniţa „Sf. Ioan”, din grupele de “Albinuţe” şi „Buburuze”, îndrumaţi de educatoarele Monica Curic şi Maria Doncean, au făcut să răsune încăperile de cântece de sărbătoare, precum „Florile Dalbe”, „Astăzi s-a născut Hristos”, “La mulţi ani!”, după care au încheiat cu o “Sorcova vesela/ Să trăiţi să înfloriţi”.
Efortul lor a fost răsplătit cu fructe, ciocolată şi covrigi, pe care le-au savurat pe drum spre alte firme şi instituţii, spre care s-au pornit.