Candidatul PSD la Camera Deputaţilor în colegiul Suceava Centru, Ovidiu Donţu, propune « măsuri speciale pentru oameni obişnuiţi ». Reducerea TVA la alimente, reducerea facturii la energie cu până la 50%, reducerea impozitului pe venit la 10% pentru cei cu salariul sub media pe economie, salariul minim şi pensiile corelate cu valoarea coşului de consum, acordarea celei de-a 13-a pensii şi dublarea pensiilor pentru agricultori, garantarea integrală a depozitelor populaţiei sunt doar câteva din măsurile pe care Donţu consideră că ar trebui luate în perioada următoare. „Proiectul meu de forţă se referă la alocarea de terenuri pentru o nouă zonă industrială şi sunt bucuros că am fost sunat de primarii a două comune din jurul Sucevei, care au 50 hectare cu destinaţie de zonă industrială, în cazul în care la Suceava vor exista alte preocupări. Oricum, sper să nu fie nevoie de legea zonelor industriale. Sucevenii au nevoie de locuri de muncă stabil, de demnitate şi bunăstare. Eu sunt gata de muncă”, a spus Donţu, care marţi s-a întâlnit cu locuitorii din cartierele Areni şi Mărăşeşti. Problemele ridicate se referă la lipsa locurilor de muncă, situaţia pensiilor mici, urbanism, străzile şi trotuarele din aceste cartiere. „Sunt probleme care se pot rezolva la Bucureşti şi probleme care se pot rezolva la Suceava. Cele care depind de Bucureşti le preiau în calitate de candidat la Camera Deputaţilor şi ca jurist, sper ca odată ajuns la fabrica de legi să fac mai bine pentru cei mulţi”, a încheiat Donţu.