Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu, candidat la un nou mandat în colegiul uninominal Siret, şi-a lansat, luni, la Suceava volumul de debut „Cabinet de prim-ministru”. Evenimentul a avut loc la sediul PSD Suceava, în prezenţa colegilor de partid. Cartea a fost prezentată de preşedintele Societăţii Scriitorilor Bucovineni, Ion Beldeanu, şi de autor, vizibil emoţionat. Acesta din urmă chiar a făcut apel la cititori să-i trateze „cu indulgenţă” debutul. Volumul lui Eugen Bejinariu se vrea un jurnal al perioadei în care a fost ministru în Cabinetul Adrian Năstase şi al celor 7 zile de prim-ministru în perioada de tranziţie între Guvernul Năstase şi Guvernul Tăriceanu. „Aveam 45 de ani când am fost numit prim-ministru. Interimar, desigur, căci ne aflam în moment de postalegeri, dar la fel de copleşitor de important. Şi onorant!”, „Nu este o carte de dezvăluiri, după cum nu este un roman siropos despre zbateri morale şi sacrificii personale. Este o colecţie de întâmplări în care se regăsesc personaje cunoscute şi fracturile lor de destin profesional”, „Copilul unor ţărani modeşti născut acum aproape 50 de ani la Zamostea de Suceava a ajuns în fruntea unui guvern. Este un vis la care raţiunea nu te lasă să îndrăzneşti”, scrie Eugen Bejinariu în cartea sa.
Acesta a ţinut să precizeze că, deşi volumul a fost lansat în plină campanie electorală, nu este un instrument electoral, cu atât mai mult cu cât „verbele din carte au timpul trecut”. Cititorul găseşte în „Cabinet de prim-ministru” povestea anilor care au trecut şi nu ceea ce îşi propune pentru viitor. „Nu încerc să-mi seduc cititorii cu potenţialul meu politic pentru anii ce vin. Le împărtăşesc ceva ce am trăit împreună”, mai spune deputatul. Lansarea de carte s-a încheiat, firesc, cu acordarea de autografe.
(24 nov 2008, 21:24:49
N.A. Titlul si versiunea de incheiere a cartii sunt scrise in gen pamfletar si vor fi tratate ca atare.