Festivalul – Concurs de interpretare a folclorului muzical – vioară „Alexandru Bidirel”, ediţia a VI-a, şi-a desemnat sâmbătă câştigătorii, la Casa de Cultură Suceava. Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, organizatorul acestei competiţii, a acordat premii în valoare de 2.250 de lei, care s-au distribuit în ordinea mediilor, în funcţie de notele acordate de juriu.
La secţiunea copii, Premiul I a fost obţinut de Corina Ududec (11 ani), Şcoala „Dimitrie Păcurariu” Şcheia; Premiul II - Gheorghe Andrei Mihăescu (11 ani) – Şcoala „Dimitrie Păcurariu” Şcheia; Premiul III – Ionel Struţ (11 ani) - Şcoala „Dimitrie Păcurariu” Şcheia.
La secţiunea adulţi, juriul (prof. George Sîrbu – dirijor şi folclorist, prof. Oana-Maria Sîrbu – consultant artistic la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava şi prof. Cătălin Năstase – dirijor al Ansamblului Artistic „Plaiurile Bistriţei” Bacău) a acordat Premiul I unui botoşănean, George Mândră (27 ani), Premiul II – Ioan Boghean (56 ani)– învăţător Şcoala „Dimitrie Păcurariu” Şcheia şi Romică Lupu (39 ani)– Dolhasca. Premiul al III-lea nu s-a oferit.
S-au mai acordat două premii speciale: „Premiul special pentru autenticitate”, celor doi rapsozi populari Vasile Mucea (75 ani) - Bilca şi Gheorghe Lungoci (73 ani) – Horodnic de Jos.
Organizatorii au spus că acest concurs are ca scop păstrarea, promovarea şi conservarea acestor valoroşi instrumentişti la vioară. La festival au fost prezente soţia ultimului mare rapsod – lăutar Alexandru Bidirel, Elena Bidirel, şi fiica lor Doina.