Aspiraţii
Suceava se vrea metropolă cu 7 comune satelit
Joi, 13 Noiembrie 2008 (16:17:29)Zona Metropolitană Suceava s-ar putea înfiinţa, în viitorul apropiat, dacă primarul de Suceava, Ion Lungu, va reuşi să-şi convingă în primul rând colegi de partid despre avantajele acestui proiect. Primarul Ion Lungu a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că intenţionează să încheie un „parteneriat tip zonă metropolitană”, după modelul asociaţiilor, cu administraţiile locale din Salcea, Şcheia, Adâncata, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara şi Pătrăuţi. Această asociaţie ar trebui să reprezinte interesele a 147.429 de locuitori şi să administreze un teritoriu de 33.597 ha. Lungu a declarat că prin această asociere toate localităţile membre ar avea de câştigat în ceea ce priveşte dezvoltarea economică, urbanistică şi infrastructura, fără a-şi pierde autonomia administrativă. „Acum lucrăm la statut, după modelul asociaţiilor, deoarece Suceava este municipiu de rang 1, care nu permite zonă metropolitană. Va fi o adunare generală a acţionarilor, un consiliu director format din primarii localităţilor componente şi fiecare îşi păstrează autonomia”, a afirmat Ion Lungu.Proiectul său nu stârneşte, însă, acelaşi entuziasm şi în rândul primarilor localităţilor vizate, unii dintre ei chiar colegi de partid cu primarul de Suceava.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Suceava se vrea metropolă cu 7 comune satelit.
Vizualizări articol: 1087 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi Suceava se vrea metropolă cu 7 comune satelit5.052
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.