Client problemă
Cercetat penal, după ce a dat ţeapă la hotel
Marţi, 14 Octombrie 2008 (18:11:01)Un bărbat din municipiul Câmpulung Moldovenesc este cercetat penal, după o ţeapă dată la un complex hotelier situat în comuna Şcheia.Potrivit poliţiei, Viorel M., în vârstă de 57 de ani, a stat vreme de şase zile cazat la hotel, a mâncat şi a băut la restaurant, după care a dispărut fără a mai achita vreun leu pentru serviciile de care a beneficiat.În urmă cu două zile, la propunerea poliţiei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a confirmat începerea urmării penale faţă de clientul cu pricina, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, Viorel M. a venit la recepţia complexului hotelier pe data de 17 iulie a.c. şi a solicitat cazare pe o perioadă de 6 zile, timp în care a făcut consumaţie la restaurantul hotelului, solicitând ca notele de plată să fie trecute în contul camerei sale. „În sarcina sus-numitului s-a reţinut faptul că acesta a indus în eroare recepţionerii unităţii hoteliere, lăsând să se înţeleagă faptul că plata serviciilor de care a beneficiat pe parcursul şederii va fi făcută de către o societate, ale cărei date nu le cunoaşte cu exactitate la momentul încheierii fişei de şedere, urmând a fi comunicate la sfârşitul sejurului”, precizează Biroul de Presă al IPJ Suceava.Viorel M. a plecat din hotel fără să anunţe pe nimeni şi fără să achite consumaţiile făcute, prejudiciul făcut unităţii hoteliere fiind de 650 de lei.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Cercetat penal, după ce a dat ţeapă la hotel.
Vizualizări articol: 1848 | | Notează articolul: | Nota curentă: 2.0 din 2 voturi Cercetat penal, după ce a dat ţeapă la hotel2.052
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.