Ambiţie
Deputatul Pardău îşi prezintă obiectivele pentru viitorul mandat
Luni, 13 Octombrie 2008 (18:05:40)Prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PD-L, deputatul Dumitru Pardău, care candidează pentru un nou mandat în colegiul Vatra Dornei, şi-a prezentat într-o conferinţă de presă obiectivele sale pentru următorii patru ani la Camera Deputaţilor. Pardău a amintit în primul rând de finalizarea unor proiecte demarate în acest mandat, precum modernizarea infrastructurii rutiere în zona de munte, dând aici exemplul drumurilor Panaci-Bilbor, Holda-Stulpicani-Frasin şi Breaza-Izvoarele Sucevei, construirea noului spital din Vatra Dornei şi Aeroportul Floreni. El a precizat că se va implica în promovarea proiectelor administraţiilor locale care vizează construirea sau reabilitarea de şcoli şi cămine culturale, drumuri, reţele de apă şi canalizare, energie electrică, telefonie. „Este o zonă cu oameni gospodari dar încă sunt foarte multe lucruri de făcut. Din această cauză voi sprijini în activitatea mea ca parlamentar proiectele în ceea ce priveşte capitolul agricultură şi dezvoltare rurală, precum şi proiectele privind turismul din această zonă. Cred că un pas a fost făcut zilele trecute de Consiliul Judeţean, Arhiepiscopie şi Primăria Suceava prin promovarea turismului religios, un proiect major care urmează să-l dezvoltăm la nivelul judeţului”, a spus Pardău. El a menţionat că se va implica în promovarea unor legi care să vizeze dezvoltarea turismului în zona Vatra Dornei. „E nevoie să ne implicăm mai mult pentru turism. E păcat că au trecut atâţia ani de la Revoluţie şi a trebuit ca acum să vină Gheorghe Flutur la preşedinţia CJ ca să pornească unele lucruri despre care se tot vorbea, dar care nu prindeau contur”, a mai spus Pardău.
Vizualizări articol: 782 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Deputatul Pardău îşi prezintă obiectivele pentru viitorul mandat5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.