Prevenţie
A început campania de vaccinare antigripală
Miercuri, 8 Octombrie 2008 (16:49:18)Campania de vaccinare antigripală gratuită a început, miercuri, cu repartizarea primelor doze de vaccin antigripal, medicilor de familie. Directorul interimar al Autorităţii de Sănătate Publică Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, a precizat că în una, două zile va ajunge la Suceava şi cea de-a doua tranşă de vaccinuri, care se adaugă celor peste 50.000 de doze aflate în stoc. Campania are ca scop vaccinarea antigripală gratuită a persoanelor considerate cu risc crescut de complicaţii: cei cu vârste de peste 65 de ani, persoanele cu handicap, cele instituţionalizate, adulţii şi copiii cu afecţiuni cronice – cardiovasculare, pulmonare, metabolice, renale şi cu imunosupresie, persoanele infectate HIV, copiii şi adolescenţii cărora li se administrează medicaţie pe termen lung cu aspirină, medicii, cadrele sanitare medii, personalul auxiliar din spitale şi unităţile sanitare ambulatorii, cu prioritate a celor din maternităţi, secţiile de terapie intensivă, staţiile de salvare, salariaţii instituţiilor de ocrotire a copiilor şi bătrânilor şi cei ai unităţilor de bolnavi cronici. ASP recomandă vaccinarea antigripală şi pentru persoanele sănătoase, care nu se încadrează în grupele cu risc, care îşi pot procura vaccinul din farmacii.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
A început campania de vaccinare antigripală.
Vizualizări articol: 655 | | Notează articolul: A început campania de vaccinare antigripală0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.