Anunţ
Campania electorală a PSD, unitară pe judeţ
Luni, 29 Septembrie 2008 (15:53:01)Campania electorală a PSD va avea o concepţie unitară la nivelul întregului judeţ Suceava, dar va fi adaptată la nivelul fiecărui colegiu în parte, a declarat, ieri, preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, Gavril Mîrza. Acesta a afirmat că social-democraţii şi-au propus să desfăşoare o campanie civilizată, atât în mass media cât şi în dialogul direct cu alegătorii. „Obiectivul nostru este să câştigăm alegerile şi să venim la guvernarea acestei ţări care vreme de patru ani a fost sfâşiată de certuri şi a fost destabilizată de conducători incompetenţi”, a spus Gavril Mîrza. Mîrza şi-a ironizat adversarii politici care folosesc orice prilej pentru a se lăuda apreciind că „le-au murit lăudătorii şi au ajuns să se laude singuri cu realizări pe care în afară de ei nu le mai vede nimeni”.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Campania electorală a PSD, unitară pe judeţ.
Vizualizări articol: 1251 | | Notează articolul: | Nota curentă: 1.0 din 1 vot Campania electorală a PSD, unitară pe judeţ1.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
(29 sep 2008, 22:01:58