Înţepătură
Uricec consideră că „PSD este subordonat PNL”
Marţi, 23 Septembrie 2008 (15:57:01)Vicepreşedintele organizaţiei judeţene Suceava a PDL, deputatul Eugen Constantin Uricec, consideră că „PSD este subordonat PNL” şi că liderul liberal Călin Popescu Tăriceanu „îi cheamă la ordin pe liderii PSD” pentru a le spune cum să voteze în Parlament. Uricec a exemplificat cu moţiunile simple pe educaţie depuse de PSD şi PDL în Camera Deputaţilor. El a arătat că PSD a votat împotriva moţiunii PDL, în timp ce democrat liberalii au susţinut şi au votat moţiunea social democraţilor. Asta, a spus Uricec, în condiţiile în care PSD-iştii în luările lor de cuvânt au criticat activitatea Ministerului Educaţiei şi pe cea a ministrului de resort Cristian Adomniţei. „A fost suficient ca domnul prim-ministru Tăriceanu să-i cheme la ordin pe liderii PSD-ului, astfel încât a doua zi aceştia să voteze împotriva moţiunii noastre. Ceea ce putem concluziona este faptul că PSD este subordonat PNL, că PSD se află clar la guvernare şi susţine Guvernul Tăriceanu, iar în aceste circumstanţe sigur că PSD trebuie să-şi asume guvernarea defectuoasă, plină de nerealizări a actualului Executiv. Eventual, poate să-şi treacă drept bilă albă realizarea celor cinci kilometri de autostradă, în patru ani de guvernare”, a declarat Uricec.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Uricec consideră că „PSD este subordonat PNL”.
Vizualizări articol: 859 | | Notează articolul: Uricec consideră că „PSD este subordonat PNL”0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
(23 sep 2008, 19:20:53
Daca nu crezi e treaba ta, dar tine minte ce ti-am spus.