Trei străzi din zona centrală a Sucevei vor fi închise total circulaţiei începând de mâine, de la ora 09.00 dimineaţa, în scopul efectuării unor lucrări de înlocuire a reţelelor de termoficare.
Una din străzile care ca fi total închisă circulaţiei este strada Meseriaşilor, pe care se află clădirea Romtelecom şi sediul PSD. Strada va fi redeschisă sâmbătă după-amiază, în jurul orei 13.00.
Pe alte două străzi, Samuil Isopescu şi Alexandru cel Bun, circulaţia va fi oprită de mâine de la ora 09.00 până duminică dimineaţă.
În zonele respective se lucrează la modernizarea punctelor termice Hotel şi Tudor Vladimirescu, o parte din lucrări fiind axate pe schimbarea instalaţiilor din punctul termic, dar mare parte din ele vizând înlocuirea conductelor vechi de zeci de ani, cu altele noi, izolate termic şi cu o rezistenţă mai mare în timp.