Protest
PSD Suceava ameninţă cu boicotarea şedinţelor Consiliului Judeţean
Miercuri, 27 August 2008 (15:50:18)Social democraţii suceveni ameninţă cu boicotarea şedinţelor Consiliului Judeţean dar şi a şedinţelor Consiliilor Locale din judeţ. PSD-iştii au anunţat prin vocea purtătorului lor de cuvânt, Virginel Iordache, că în perioada următoare vor protesta public faţă de modul în care sunt trataţi angajaţii Consiliului Judeţean membri PSD şi faţă de modul în care se desfăşoară activitatea în această instituţie. Iordache a declarat că prima formă de protest va fi greva japoneză urmând să se ajungă la boicotarea şedinţelor deliberativului judeţean şi a deliberativelor locale. Social democraţii sunt nemulţumiţi de răspunsul dat de şeful administraţiei judeţene, democrat liberalul Gheorghe Flutur, la acuzaţia potrivit căreia la nivelul Consiliului Judeţean se practică epurările politice. Flutur catalogase acuzaţiile social democraţilor drept „nişte prostii” afirmând că cei de la PSD nu au voie să vorbească despre aşa ceva „după ce au îmbâcsit Consiliul Judeţean de structuri PSD-iste aproape sută la sută”. „Dacă Gheorghe Flutur nu va înceta cu campania electorală pe care o face în fiecare zi, dacă nu va înceta cu modul miştocăresc de a vorbi la adresa PSD, toţi consilierii PSD din judeţul Suceava vor boicota şedinţele Consiliilor Locale. Este anormal ca cel care ar trebui să promoveze liniştea în judeţ, cel care ar trebui să fie stâlpul stabilităţii să încurajeze jignirea ura şi, nu în ultimul rând, prigoana politică”, a declarat Iordache.
Vizualizări articol: 1275 | | Notează articolul: | Nota curentă: 3.0 din 2 voturi PSD Suceava ameninţă cu boicotarea şedinţelor Consiliului Judeţean3.052
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
(27 aug 2008, 18:59:23