Reacţii
Băişanu îl contrazice pe Onofrei
Marţi, 26 August 2008 (16:36:43)Prefectul judeţului Suceava l-a contrazis pe subprefectul Orest Onofrei, în legătură cu afirmaţiile acestuia cu privire la imposibilitatea prefecţilor de a-şi exercita funcţia pe motiv că legea de funcţionare a Instituţiei Prefectului nu ar fi completă. Onofrei mai afirmase că în momentul de faţă Instituţia Prefectului funcţionează după o lege care nu respectă Constituţia României, în sensul că precizează că prefectul conduce instituţiile deconcentrate, iar în realitate acest lucru nu se întâmplă, în condiţiile în care nu sunt definite exact care sunt aceste instituţii. „Personal pot să spun că m-am descurcat foarte bine şi atunci când am fost subprefect şi acum, când sunt prefect. Nu am nici un moment de criză de autoritate. Şi nu eu îi analizez activitatea domnului Onofrei”, a declarat Alexandru Băişanu. El a precizat că a reuşit să-şi onoreze atribuţiile pe care le are în calitate de prefect şi nu a avut probleme deosebite în exercitarea funcţie. „Eu pot să-mi desfăşor activitatea în mod normal. Evident, ca peste tot, sunt probleme, obstacole sau vicii de procedură. Dar cu suficientă inteligenţă şi cu suficient tact reuşeşti, în mare parte, să-şi desfăşori activitatea”, a încheiat Alexandru Băişanu.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Băişanu îl contrazice pe Onofrei.
Vizualizări articol: 1444 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Băişanu îl contrazice pe Onofrei5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.