Începe campania
Doctorul Irimie, pregătit să hăituiască „pisica PSD” în Colegiul Siret
Miercuri, 13 August 2008 (16:34:26)Doctorul Cristian Irimie, candidat al PDL pentru Camera Deputaţilor în Colegiul Siret, s-a declarat pregătit să se arunce în lupta electorală cu contracandidatul său de la PSD, cel mai probabil actualul deputat Eugen Bejinariu. Irimie a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că în opinia sa are şanse egale cu candidaţii PSD şi PNL şi că nu împărtăşeşte deloc punctul de vedere exprimat de unii lideri social-democraţi, care au spus că „la Siret şi o pisică ar câştiga dacă ar candida din partea PSD”. Cristian Irimie a arătat că a acceptat să candideze în Colegiul Siret, care are o populaţie majoritar rurală, deşi alegerile locale au colorat această zonă în roşu PSD şi există şi un număr mai mic de votanţi, comparativ cu alte colegii pentru Camera Deputaţilor.„Este foarte greu să spui că în această bătălie sunt favoriţi şi cei care pleacă drept favoriţi pot să aibă surprize. Prin prisma alegerilor locale, PSD este câştigător, cu pisica pe care o vor trimite să candideze la Siret, PDL se plasează pe locul 2, iar PNL pe 3, cu toate că are primar în oraşul Siret. Eu merg să particip la un concurs la care toţi concurenţii pleacă de la aceeaşi linie de start şi în care important este cine trece primul linia de sosire”, a afirmat doctorul Irimie.
Vizualizări articol: 1050 | | Notează articolul: | Nota curentă: 1.0 din 1 vot Doctorul Irimie, pregătit să hăituiască „pisica PSD” în Colegiul Siret1.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
(13 aug 2008, 23:08:46