Umanitar
Raluca Turcan a adus un TIR de materiale de construcţii la Putna
Vineri, 8 August 2008 (16:16:46)Deputatul PDL de Sibiu, Raluca Turcan, a venit, vineri, la Suceava cu un transport de materiale de construcţii destinat refacerii caselor afectate de inundaţii din localitatea Putna. Cele 28 de tone de materiale de construcţii şi alte bunuri au fost donate, conform deputatului, de oameni de afaceri din judeţul Sibiu. „În astfel de momente, în care îţi pierzi agoniseala de o viaţă, este important să simţi că ceilalţi oameni sunt alături de tine. Am venit cu un transport de materiale de construcţii donate de oamenii de afaceri din Sibiu pentru refacerea unor gospodării din Putna”, a declarat deputatul. Deşi este născută în judeţul Botoşani, ea a spus că a venit în sprijinul sinistraţilor din Suceava pentru că judeţul nostru a fost mult mai grav afectat decât cel vecin. Turcan a afirmat că, după inundaţii, primul cu care a luat legătura a fost Gheorghe Flutur deoarece aici era „prioritatea zero”. „Voi lua legătura şi cu Consiliul Judeţean Botoşani, să ne spună ei dacă au nevoie de ajutor”, a mai spus deputatul Raluca Turcan.
Vizualizări articol: 800 | | Notează articolul: Raluca Turcan a adus un TIR de materiale de construcţii la Putna0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.