Bani
Pentru casele afectate, Guvernul dă materiale şi plăteşte manopera reconstrucţiei
Vineri, 8 August 2008 (16:23:10)Guvernul a aprobat pachetele de materiale de construcţie pentru refacerea caselor, pe baza proiectului ANL, şi sumele necesare manoperei. Este vorba de case cu două camere, cu suprafaţa de 60 mp utili. Pentru manoperă Guvernul dă 2500 lei în cazul caselor care au nevoie de reparaţii, 5000 de lei pentru cele care necesită consolidare şi 10.000 de lei pentru cele care trebuie reconstruite. În judeţul Suceava, în urma inundaţiilor de la sfârşitul lunii iulie, trebuie reparate 2102 case, consolidate 50 şi reconstruite 198 de case. Materialele de construcţie vor fi cumpărate de la Bursă.„În nume propriu, special pentru judeţul Suceava am contactat Mittal Steel din Galaţi, care prin intermediul domnului prefect de Suceava va asigura reconstrucţia integrală a 20 de locuinţe. Directorul general al combinatului Mittal Steel deja l-a contactat pe domnul prefect şi vor stabili cum se derulează reconstrucţia”, a declarat, vineri, la Suceava, ministrul Muncii, Paul Păcuraru.Totodată, acesta a arătat că la apelul umanitar lansat de Guvern, în cadrul ministerului pe care îl conduce şi al unităţilor subordonate s-a convenit ca salariaţii să doneze pentru sinistraţi 50 la sută din stimulentele care li se cuvin pentru luna iulie, iar ministrul şi secretarii de stat, care nu beneficiază de stimulente, vor dona 50 la sută din salariul pe luna iulie. Banii vor fi depuşi în contul Secretariatului General al Guvernului şi vor fi folosiţi pentru cumpărarea de aparatură electrocasnică şi mobilier pentru sinistraţi.
Vizualizări articol: 1200 | | Notează articolul: Pentru casele afectate, Guvernul dă materiale şi plăteşte manopera reconstrucţiei0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.