Dosar penal
Un tânăr pe motoscuter, băgat în spital de un şofer băut
Marţi, 29 Iulie 2008 (17:38:48)Un tânăr în vârstă de 30 de ani, din municipiul Rădăuţi, a ajuns la spital, în urma unui accident petrecut luni seară, în jurul orei 22:30, pe strada Mihai Viteazul, la intersecţia cu strada Grănicerului, din localitate.Adrian C. conducea un motoscuter marca „Aprilia” în momentul în care a fost izbit în plin de un autoturism „VW Caddy”, la volanul căruia se afla Ioan B., în vârstă de 50 de ani, din aceeaşi localitate. Tânărul a fost transportat la spital, unde i s-a stabilit diagnosticul de fractură femur drept, necesitând pentru vindecare 50 de zile de îngrijiri medicale.Poliţiştii care au făcut cercetări la faţa locului au stabilit că vina pentru producerea accidentului îi aparţine conducătorului auto, care nu a acordat prioritate la dreapta la virajul la stânga.Şoferul autoturismului VW Caddy riscă să fie cercetat penal şi pentru că se afla la volan sub influenţa băuturilor alcoolice, după ce, pus să sufle în alcooltest, a fost găsit cu o alcoolemie de 0,47 la mie în aerul expirat.
Vizualizări articol: 519 | | Notează articolul: Un tânăr pe motoscuter, băgat în spital de un şofer băut0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.