Din cauza inundaţiilor
Trenuri anulate şi sute de minute întârziere
Vineri, 25 Iulie 2008 (16:41:59)Ploile abundente căzute în ultimele zile au afectat şi transportul feroviar. Unele trenuri de persoane au fost anulate, altele au ajuns cu mari întârzieri la destinaţie, iar altele au fost oprite în diferite halte, din cauza liniilor inundate şi acoperite cu aluviuni.Trenul 1766 Timişoara Nord – Iaşi a ajuns în staţia Iaşi cu o întârziere de 240 de minute. Acceleratul 1838 Iaşi - Timişoara, care trebuia să ajungă în Gara Suceava la ora 8:00, a avut o întârziere de 120 de minute. Şi cursa de persoane 1833 Iaşi – Timişoara Nord a ajuns la destinaţie, din cauza vremii nefavorabile, cu o întârziere de 180 de minute. Din cauza aluviunilor aduse de ploaie pe şinele de cale ferată, trenul 5737 Suceava – Cacica a fost oprit în halta Soloneţ, iar călătorii au fost transportaţi cu cursele maxi-taxi. Nu s-au putut forma, din cauza aluviunilor, cursele de persoane Putna - Gura Putnei şi cursa Gura Putnei – Nisipitu. Între Rădăuţi şi Dorneşti, apa a depăşit şina de cale ferată, astfel că orice transport pe acest traseu a fost anulat. La fel şi pe traseele Dărmăneşti – Cacica, Putna – Gura Putnei, Dolhasca – Fălticeni, Gura Putnei – Gălăneşti. Trenurile care circulau pe rutele Dărmăneşti – Cacica, Suceava – Dorneşti, Gura Putnei – Putna - Nisipitu au fost anulate. Este vorba de trenurile 5633, cu plecare din Suceava la ora 13:44, 5735 cu plecare din Suceava la 15:35, 5623 – cu plecare din Putna la ora 18:09, 5737, cu plecare din Suceava la ora 20:39.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Trenuri anulate şi sute de minute întârziere .
Vizualizări articol: 927 | | Notează articolul: Trenuri anulate şi sute de minute întârziere0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.