Anchetă poliţie
Pagube de 80.000 de euro, în urma unui incendiu provocat intenţionat
Marţi, 8 Iulie 2008 (17:46:39)Bunuri de aproximativ 80.000 de euro au fost făcute scum în urma unui incendiu provocat intenţionat.În noaptea de luni spre marţi, aproape de miezul nopţii, la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă s-a anunţat izbucnirea unui incendiu la gospodăria lui George P., din localitatea Demăcuşa. În gospodărie funcţiona şi un gater şi nu mai puţin de cinci autospeciale de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din Vatra Moldoviţei şi Moldoviţa au fost trimise la faţa locului.La sosirea gărzii de intervenţie, flăcările cuprinseseră grajdul, clădirea unui gater, acoperişul casei, acoperişul bucătăriei de vară şi al garajului, precum şi alte anexe gospodăreşti, existând pericolul de propagare a flăcărilor la depozitul de materiale lemnoase şi la alte patru case învecinate.După aproape patru ore, zecile de pompieri implicaţi în stingerea flăcărilor au reuşit lichidarea incendiului, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, pagubele fiind de circa 80.000 de euro. „În urma incendiului au ars bunuri casnice, mobilier, motoare electrice, două motofierăstraie, adăpostul de animale pe o suprafaţă de 120 mp, clădirea gaterului pe o suprafaţă de 200 mp, acoperişul casei pe o suprafaţă de 120 mp, acoperişul bucătăriei şi al garajului pe o suprafaţă de 55 mp şi anexe gospodăreşti pe o suprafaţă de 60 mp”, a precizat, marţi, căpitanul Dan Baltaru, din cadrul ISU Suceava.Din primele cercetări, reiese că incendiul a fost pus de o mână criminală, care a aruncat un rest de ţigară în podul cu fân al păgubitului.Poliţiştii au întocmit deja dosar penal în această cauză şi încearcă acum să dea de urma vinovaţilor.
Vizualizări articol: 1844 | | Notează articolul: | Nota curentă: 1.0 din 1 vot Pagube de 80.000 de euro, în urma unui incendiu provocat intenţionat1.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.