Anchetă poliţie
Filme piratate la un centru de închirieri din centrul Sucevei
Marţi, 1 Iulie 2008 (16:28:31)Angajatul unui centru de închirieri dvd-uri şi casete video din centrul municipiului Suceava este cercetat penal, după ce a fost prins că deţinea la serviciu sute de filme piratate.În urmă cu două zile, la propunerea poliţiei, a fost începută urmărirea penală împotriva lui Valentin P., în vârstă de 29 de ani, din municipiul Suceava.Potrivit anchetatorilor, la data de 1 aprilie a.c., în timpul unei verificări pe linia respectării prevederilor Legii 8/1996 republicată, privind drepturile de autor şi conexe, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au găsit la centrul de închirieri la care lucra tânărul, nu mai puţin de 407 coperţi (o parte fiind prezentate în câteva cataloage), inscripţionate cu numele mai multor filme. Oamenii legii au descoperit de asemenea şi aproape 370 de dvd-uri inscripţionate cu diferite înregistrări. În momentul în care a fost luat la întrebări de poliţişti, Valentin P. a declarat că dvd-urile şi coperţile fac parte din colecţia sa personală.În incinta centrului de închirieri a mai fost găsit şi un calculator în stare de funcţionare, care, susţinea tânărul angajat, a fost folosit la inscripţionarea dvd-urilor. Pe hard-discul unităţii, precizează anchetatorii, se aflau mai multe filme, muzică şi jocuri.Toate produsele care nu prezentau marcaje holografice şi despre care existau suspiciuni că sunt piratate au fost ridicate de poliţişti, urmând a fi expertizate.
Vizualizări articol: 1295 | | Notează articolul: Filme piratate la un centru de închirieri din centrul Sucevei0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.