Reabilitare DN 17
Băişanu susţine că eforturile lui Onofrei au fost zădarnice
Marţi, 17 Iunie 2008 (16:30:32)Prefectul judeţului Suceava, Alexandru Băişanu, consideră că demersurile predecesorului său, Orest Onofrei, pentru a urgenta lucrările de reabilitare a DN 17 pe porţiunea Suceava – limita judeţului cu Bistriţa Năsăud au fost zădarnice. Băişanu a subliniat că toate discuţiile pe care Orest Onofrei le-a purtat cu reprezentanţii constructorilor în vederea rezolvării problemelor provocate de întârzierea lucrărilor au rămas fără nici un rezultat. Prefectul a precizat că, din informaţiile pe care le are, pe şantierele deschise pe DN 17 se lucrează aproximativ o oră pe zi şi traficul rutier se desfăşoară în condiţii extrem de grele. „Aceasta deoarece marea majoritate a firmelor de transport şi-au intensificat activitatea, dar şi pentru că au început să vină foarte mulţi turişti sau pentru că majoritatea celor plecaţi în străinătate la muncă se vor întoarce acasă. Vom avea un trafic infernal, iar acest lucru este cauzat şi de faptul că lucrările la DN 17 nu sunt finalizate şi mai mult, drumul este obturat pe mai multe tronsoane”, a declarat Alexandru Băişanu. Prefectul a precizat că va solicita poliţiştilor rutieri să ia măsuri în vederea decongestionării traficului. De asemenea, el a precizat că zilele următoare se va afla la Guvern în vederea găsirii unor soluţii pentru urgentarea lucrărilor de reabilitare, în condiţiile în care termenul iniţial de finalizare a lor a fost depăşit. Băişanu a spus că este anormal ca o investiţie, care a început în urmă cu mai mult de trei ani şi care a dispus de finanţarea necesară, să nu fie finalizată nici în acest moment. Reamintim că în cursul lunii martie, fostul prefect Orest Onofrei a precizat că lucrările de modernizare a DN 17 pe porţiunea Suceava – Poiana Stampei ar putea fi finalizate în proporţie de 90% până în cursul lunii august 2008.
Vizualizări articol: 900 | | Notează articolul: | Nota curentă: 1.5 din 2 voturi Băişanu susţine că eforturile lui Onofrei au fost zădarnice1.552
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
(17 iun 2008, 18:17:24