Organizaţiile locale ale PSD din Udeşti şi Moara au reclamat la poliţie că în cele două comune a fost încălcată legea electorală. Astfel, la Udeşti cei patru consilieri PDL nou aleşi au fost reclamaţi că au dat produse alimentare şi alcool membrilor comunităţii de romi din Chilişeni pentru ca duminică să voteze candidatul acestui partid la funcţia de primar. Candidatul PSD la Primăria Udeşti, Săvel Botezatu, ne-a declarat că, sâmbătă seara, în jurul orei 20.30, staff-ul local de campanie al PDL a mers în comunitatea de la Chilişeni şi a dat alimente şi alcool la peste 150 de persoane. „Duminică dimineaţa, cei care seara au primit mita electorală au fost la vot”, a declarat Săvel Botezatu. El a mai precizat că PSD a dat poliţiei locale înregistrări video şi fotografii făcute reprezentanţilor PDL când dădeau romilor produsele alimentare şi alcool.
O altă plângere la poliţie a venit din comuna Mitocul Dragomirnei, reclamându-se că la un magazin aflat în aceeaşi incintă cu secţia de votare nr.2 se vinde alcool. Candidatul PSD la Primărie, Viorel Reziuc, a afirmat că cei care votează cu contracandidatul său primesc de la proprietarii magazinului o sticlă de alcool, pâine şi 10 lei. „Nu poate să-i oprească nimeni. Îi cheamă, îi adapă şi-i trimite la vot. La alţii le dă după ce vin de la vot”, a spus Reziuc.
Sesizat cu privire la acest aspect, prefectul de Suceava, Alexandru Băişanu, a solicitat Inspectoratului de Jandarmi să trimită un jandarm care să stea permanent în magazin. După verificări, şeful Inspectoratului de Jandarmi, Eugen Şalar, a declarat că sesizarea de la Mitocul Dragomirnei nu se confirmă.
(15 iun 2008, 17:15:31