Acţiuni ilegale
Diversiuni cu fluturaşi electorali la Rădăuţi, înainte de alegeri
Duminică, 15 Iunie 2008 (13:59:08)Campania electorală pentru turul doi al alegerilor locale în municipiul Rădăuţi, unde se confruntă candidatul PSD, primarul în exerciţiu, Mihai Frunză şi cel al PD-L, deputatul Aurel Olărean, s-a sfârşit furtunos. Organizaţia judeţeană a PSD a depus, sâmbătă, sesizări la Biroul Electoral Judeţean, Biroul Electoral Central, precum şi la Poliţie privind o falsă scrisoare care a fost distribuită pe raza municipiului Rădăuţi în noaptea de vineri spre sâmbătă. În scrisoare Mihai Frunză anunţă că renunţă la mandatul de primar şi la candidatură şi îşi ia adio de la cetăţeni. Vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Corneliu Popovici, a declarat că scrisoarea respectivă conţinea antetul primărie falsificat şi semnătura lui Frunză scanată. Sâmbătă, poliţia a identificat trei copii din localitate, care au împărţit aceste false scrisori mai ales în zonele de la periferia municipiului. Minorii, care au primit amenzi de la poliţie, au indicat un patron din localitate, ca fiind cel care i-a plătit să distribuie materialele. Până duminică, persoana în cauză nu fusese încă găsită de poliţişti pentru a fi audiată. În alţi fluturaşi, distribuiţi sâmbătă prin Rădăuţi, primarul Frunză, împreună cu contabila şefă şi şeful de la compartimentul de taxe şi impozite al Primăriei erau prezentaţi într-un material ce se încheia cu sloganul „Experienţă şi continuitate la furat”. Într-un alt material, o caricatură prezenta un copil în genunchi, în faţa tatălui său, rugându-l să nu voteze cu actualul primar. Din informaţiile adunate de poliţişti, sâmbătă prin Rădăuţi au apărut şi fluturaşi care infirmau aşa zisa scrisoare de adio a actualului primar, astfel că cercetările vizează ambele tabere. Cum acuzaţiile reprezentanţilor PSD s-au îndreptat strict către Aurel Olărean, poliţia a întocmit pe numele acestuia un dosar de cercetare penală, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi semnătură privată şi uz de fals.
Vizualizări articol: 2300 | | Notează articolul: | Nota curentă: 3.4 din 5 voturi Diversiuni cu fluturaşi electorali la Rădăuţi, înainte de alegeri3.455
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
(15 iun 2008, 15:01:15