Consilierii PSD se opun majorării preţului apei potabile
Luni, 9 Iunie 2008 (17:26:55)
Consilierii PSD vor vota împotriva majorării cu 32% a preţului la apa potabilă şi la canalizare în municipiul Suceava şi iau în calcul chiar părăsirea sălii de şedinţă. Anunţul a fost făcut de liderul social democraţilor din municipiul reşedinţă de judeţ, consilierul local Virginel Iordache.
Iordache a catalogat propunerea de majorare făcută de Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii de apă şi canalizare ACET drept „una dintre cele mai aventuroase propuneri făcute vreodată în Consiliul Local”, precizând că aleşii social democraţi nu pot participa la „jecmănirea populaţiei”.
„Dacă s-ar duce la îndeplinire un asemenea proiect de hotărâre, Suceava ar fi municipiul cu cea mai scumpă apă potabilă. Cel mai mic preţ îl găsim la Baia Mare, 1,57 lei metrul cub, iar cel mai mare la Suceava - 2,68 lei. Este inacceptabil, cel puţin din punctul nostru de vedere, ca cetăţenii să plătească pierderile care se înregistrează în celelalte municipii şi oraşe Fălticeni, Siret, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei”, a declarat Iordache.
El a spus că cei doi consilieri locali PSD care se regăsesc printre semnatarii proiectului de hotărâre privind majorarea preţului apei potabile şi canalizării, Jeni Mandachi, respectiv Neculai Bosancu, vor fi supuşi discuţiei forurilor de conducere ale organizaţiei municipale Suceava a PSD, care vor hotărî „soarta lor”.
Vizualizări articol: 986 | | Notează articolul: Consilierii PSD se opun majorării preţului apei potabile0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
( 9 iun 2008, 18:54:41
Mai iei tu shpaga de la elevi, sa-i treci clasa?