Schimbare de ştafetă
Flutur: „Sunt pregătit să încep în forţă, ca preşedinte al CJ Suceava”
Luni, 2 Iunie 2008 (16:46:38)Numărătoarea paralelă a voturilor efectuată de PD-L arată o diferenţă de 34.169 de voturi în favoarea lui Gheorghe Flutur, după centralizarea a 465 de secţii, din cele 514 din judeţul Suceava. Liderul PD-L a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, aceste rezultate arătând că în cele 465 secţii de votare numărătoarea paralelă a indicat 125.504 voturi pentru el şi 91.335 voturi pentru principalul său contracandidat, preşedintele PSD Suceava, Gavril Mîrza. „Avem o diferenţa de 34.169 voturi. Este o victorie foarte bună şi Suceava încă odată confirmă că este de dreapta. Votul la Consiliul Judeţean, votul la primării arată acest lucru”, a declarat Gheorghe Flutur. Conform acestuia, PD-L a câştigat din primul tur 23 de primării din judeţul Suceava şi are candidaţi în turul doi în 40 de localităţi, printre care municipiile Fălticeni şi Rădăuţi.Senatorul Flutur a precizat că aşteaptă rezultatele finale de la Biroul Electoral Judeţean pentru a face următoarele demersuri în vederea instalării în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava. Cel care va prelua mandatul de senator va fi doctorul Ioan Miheţiu. Mesajul lui Flutur pentru salariaţii Consiliului Judeţean a fost acela că apreciază profesioniştii din instituţie, dar va urma o „organizare instituţională, în aşa fel încât să fim eficienţi”. „Sunt foarte mulţi oameni cu experienţă acolo şi nu merg cu idei preconcepute, să plece cineva din CJ pentru că are tricou de altă culoare. Singurul care ar trebui să plece înainte este Gavril Mîrza”, a spus Gheorghe Flutur.
Vizualizări articol: 1009 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi Flutur: „Sunt pregătit să încep în forţă, ca preşedinte al CJ Suceava”5.053
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
( 2 iun 2008, 17:26:24
AM REUSIT SA SCAPAM DE CARACATITA MARZA!!!!!YESSSSSSSSSS!!!!!!!!