Angela Zarojanu, a votat în jurul orei 10:00, prezentându-se la urne însoţită de soţul său, de unul dintre cei doi fii şi de soţia acestuia, Janina. În faţa secţiei de votare, Angela Zarojanu a fost întâmpinată cu aplauze, de un grup consistent de susţinători, printre care liberalii Mihai Steiciuc, Iulian Angheluş, Aurel Burciu sau Corneliu Vornicu.
După vot, Angela Zarojanu a declarat că a votat pentru prosperitatea şi dezvoltarea Sucevei. „Este un act de responsabilitate şi îi invit pe toţi cetăţenii la vot pentru că în acest fel vom contribui la dezvoltarea Sucevei. Noi, liberalii, votăm pentru muncă, pentru veselie votează alţii”, a declarat Zarojanu. Ea a mai adăugat că votul său a fost dat pentru transformarea Sucevei într-un oraş universitar, comercial şi industrial.
Demn de remarcat este faptul că iniţial nora Angelei Zarojanu, Janina, care s-a căsătorit cu fiul acesteia în urmă cu doar două săptămâni, nu a putut vota alături de soacra sa, pe motiv că nu are domiciliul în Suceava de mai mult de trei luni, cu toate că deţine buletin de Suceava. În cele din urmă, conducerea secţiei de votare a luat legătura cu preşedintele Biroului Electoral Judeţen, care a precizat că Janina Zarojanu poate vota în Suceava, pe listele suplimentare.
( 2 iun 2008, 04:52:12
Are Tractoras alta lista pe care noi n-o cunoastem? Nu mai irosi timpul la lume! Du-te la blidele tale acasa. Palaria de primar e prea mare pentru capul tau de bibilica. Incearca pe la Dorohoi...cu Prosperitatea!
Pa!