Răspuns
Iordăchel spune că PD-L nu a folosit abuziv Tabăra Bucşoaia
Luni, 5 Mai 2008 (17:11:23)Democrat liberalii suceveni au respins acuzaţiile aduse de PNL cu privire la folosirea abuzivă de către PD-L a Taberei Şcolare Bucşoaia pentru organizarea unei acţiuni electorale. Acuzele PNL au făcut referire şi la directorul Agenţiei Taberelor Suceava, democrat liberalul Marius Boghian, care ar fi folosit această tabără pentru „cumetrii de partid”. Faţă de aceste acuzaţii ale liberalilor, secretarul executiv al PD-L Suceava, Cristina Iordăchel, a declarat că evenimentul la care face referire PNL, respectiv „Hora Bucovinenilor”, a fost organizat în Tabăra Bucşoaia după ce PD-L a închiriat terenul pe care s-a desfăşurat această acţiune. Iordăchel spune că PD-L a încheiat un contract cu Direcţia Judeţean pentru Tineret şi Sport, democrat liberalii plătind o sumă de 600 de lei (şase milioane de lei vechi) pentru a putea organiza „Hora Bucovinenilor” pe terenul aflat în incinta Taberei Bucşoaia. „Nu a fost nici un abuz din partea PD-L. Terenul a fost folosit în baza acestui contract, iar partidul nostru a plătit suma pe care ne-au solicitat-o cei de la Direcţia pentru Tineret”, a subliniat secretarul executiv al PD-L. Reamintim că la sfârşitul săptămânii trecute, în Tabăra Bucşoaia din oraşul Frasin, a avut loc manifestarea „Hora Bucovinenilor”, acţiune organizată de preşedintele PD-L Suceava, senatorul Gheorghe Flutur. La eveniment au participat câteva mii de suceveni, printre invitaţi aflându-se şi prim-vicepreşedintele PD-L, Theodor Stolojan. Decizia de a folosi Tabăra Bucşoaia pentru această acţiune a fost criticată de PNL Suceava. „În loc să se îngrijească de obţinerea condiţiilor pentru a fi avizată, tabăra este folosită în interese de grup, în interes politic. Îi solicitam public ministrului educaţiei, Cristian Adomniţei să nu lase nesancţionate asemenea porniri de <baronaşi> PD-L, care se cred stăpâni peste bunurile statului român”, se mai precizează în comunicatul PNL Suceava.
Vizualizări articol: 595 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Iordăchel spune că PD-L nu a folosit abuziv Tabăra Bucşoaia5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
( 5 mai 2008, 21:19:06