Intervenţie pompieri
Inundaţie la Zamostea, din cauza unui podeţ colmatat
Joi, 24 Aprilie 2008 (15:00:56)În urma ploilor căzute în cursul dimineţii de miercuri, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava au fost solicitate să intervină în satul Lunca, din comuna Zamostea, acolo unde, din cauza precipitaţiilor abundente şi a unui podeţ colmatat, pârâul Baranca a ieşit din matcă şi a inundat zona.La faţa locului au fost trimise Garda de Intervenţie Siret şi comitetul local pentru situaţii de urgenţă din comuna Zamostea, în sprijinul acestora intervenind şi angajaţi din cadrul Ocolului Silvic Zamostea. La sosirea gărzii de intervenţie, era inundat drumul comunal Zamostea-Talpa, pe o porţiune de aproximativ 60 de metri, apa intrând şi în curţile şi terenul aferent a şase gospodării. De asemenea, două hectare de teren agricol au fost cuprinse de apă. „A fost decolmatat podeţul cu mijloace specifice şi s-a direcţionat apa spre cursul normal”, a declarat căpitanul Dan Baltaru, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, precizând că intervenţia a durat în jur de patru ore.
Vizualizări articol: 1231 | | Notează articolul: Inundaţie la Zamostea, din cauza unui podeţ colmatat0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
(25 apr 2008, 00:19:31
.... jos primaru..... hai iuli..acum e randu' sa faci cartile