Hotărâre
Sporuri salariale de până la 75% pentru angajaţii Direcţiei Sociale Suceava
Joi, 17 Aprilie 2008 (15:20:27)Angajaţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava îşi vor primi sporurile salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă. Preşedintele administraţiei judeţene din Suceava, Gavril Mîrza, a precizat că vineri va fi adoptată o hotărâre de Consiliu Judeţean, prin care se va aproba acordarea acestor sporuri. Mîrza a arătat că sporurile salariale pe care le vor primi angajaţii Direcţiei de Asistenţă Socială variază între 20% şi 75%, în funcţie de funcţia ocupată de fiecare dintre aceştia. Astfel, pentru personalul de conducere al Direcţiei, sporurile vor fi de 20%, în timp ce sporul pentru activităţi în condiţii deosebit de periculoase va fi de 75%. Acestea din urmă vor fi primite de personalul din centrele de recuperare, reabilitare pentru copii şi persoane adulte cu handicap, centre de recuperare pentru copii cu dizabilităţi, dar şi de cei casele de tip familial şi care presează servicii alternative. Gavril Mîrza a precizat că de aceste sporuri vor beneficia aproximativ 2.000 de salariaţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială. Gavril Mîrza a spus că pentru plata sporurilor salariale pentru tot anul 2008, Consiliul Judeţean Suceava trebuie să aloce 170 de miliarde de lei vechi. „Asigurăm personalul Direcţiei de Asistenţă Socială că vor primi aceşti bani. Rămâne ca, după aprobarea hotărârii de către Consiliul Judeţean, conducerea Direcţiei să dispună acordarea sumelor”, a încheiat şeful administraţiei judeţene.
Vizualizări articol: 741 | | Notează articolul: Sporuri salariale de până la 75% pentru angajaţii Direcţiei Sociale Suceava0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.