Acuzaţii
O nouă bătălie în „războiul apelor” dintre PSD şi PD-L
Luni, 14 Aprilie 2008 (17:46:32)Vicepreşedintele organizaţiei judeţene Suceava a PSD, Ovidiu Donţu, sesizează nereguli la lucrările de aducţiune a apei din sursa Berchişeşti în cartierul Burdujeni din municipiul Suceava concluzionând că „apa este coruptă”. Donţu a arătat că lucrările de proastă calitate realizate de „portocalii” au făcut ca digul de la Berhişeşti să se rupă. El a prezentat şi fotografii în acest sens. „Acum câteva zile s-a rupt digul de la Berchişeşti din cauza lucrărilor portocalii executate de proastă calitate şi în grabă. Iată că apa este portocalie încă din zona Berchişeşti, după aceea se mai combină pe traseu cu apă din sursa Mihoveni pentru a ajunge la robinetele oamenilor”, a spus Donţu. Ovidiu Donţu s-a legat şi de culoarea portrocalie a apei din mai multe fântâni arteziene sublinind că locuitorii municipiului Suceava comentează negativ această iniţiativă a Primăriei. „Las cetăţenii să stabilească cât de frumos pentru oraş este culoarea devenită căcănie sau culoarea vomei, scuzaţi expresia, dar aceasta este realitatea. Eu nu fac decât să surprind reacţiile oamenilor din jurul acelor fântâni arteziene. Aşa se exprimă lumea”, a conchis vicepreşedintele PSD Suceava.
Vizualizări articol: 818 | | Notează articolul: | Nota curentă: 1.0 din 1 vot O nouă bătălie în „războiul apelor” dintre PSD şi PD-L1.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
(14 apr 2008, 21:45:00