Dezvăluiri
Donţu umple „patrulaterul portocaliu” al afacerilor din şcoli
Luni, 14 Aprilie 2008 (17:38:19)Candidatul PSD la funcţia de primar al municipiului Suceava, consilierul local Ovidiu Donţu, continuă atacurile la adresa primarului în exerciţiu Ion Lungu. Donţu a detaliat, luni, afirmaţiile făcute recent cu privire la existenţa „patrulaterului portocaliu” al afacerilor din şcoli, mai exact a lucrărilor executate de firma Pro Tehnica, a fratelui geamăn al primarului Lungu, la unităţi de învăţământ din municipiul reşedinţă de judeţ. Cu carioca portocalie, Ovidiu Donţu a desenat un patrulater în interiorul căruia a scris câteva şcoli care au fost reabilitate prin firma Pro Tehnica. Este vorba de Colegiul Tehnic „Petru Muşat”, Colegiul Tehnic „Al. Ioan Cuza”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu, Şcoala generală nr. 8 şi Şcoala generală nr. 9. Social-democratul a iniţiat această listă cu lucrările efectuate de firma fratelui geamăn al primarului şi invită cetăţenii, profesorii şi părinţii elevilor să o completeze. Donţu arată că Pro Tehnica dispune doar de şapte angajaţi, din care cinci muncitori şi susţine că a folosit forţă de muncă la negru pentru a realiza lucrările. „Cea mai frumoasă zi de muncă se pare că era atunci când venea un control şi oamenii erau trimişi acasă sau într-o anumită locaţie unde putea sărbători tocmai pentru ca controlul să se desfăşoare în condiţii normale”, a declarat Donţu. Candidatul PSD a subliniat că, după ce lista cu lucrările efectuate de firma Pro Tehnica va fi completă, va fi trimisă primarului Lungu pentru a avea evidenţa exactă. „Dacă fraţii Lungu au ajuns să facă profit din banii destinaţi educaţiei copiilor noştri, au înşelat încrederea profesorilor, a părinţilor, las sucevenii să decidă ce fel de om au în fruntea oraşului”, a spus Donţu, care a mai adăugat că în Suceava „băieţii deştepţi sunt doi, fraţii Lungu”.
Vizualizări articol: 819 | | Notează articolul: Donţu umple „patrulaterul portocaliu” al afacerilor din şcoli0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
(14 apr 2008, 17:50:41