Scurt circuit electric
Incendiu la bloc, din cauza unui televizor
Marţi, 8 Aprilie 2008 (17:26:04)Pompierii din municipiul Câmpulung Moldovenesc au intervenit, luni după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un bloc din localitate, din cauza unui scurt circuit electric la un televizor.Luni, în jurul orei 14.10, pompierii au fost anunţaţi că într-un apartamentul lui Aurel M. a izbucnit un incendiu. La sosirea gărzii de intervenţie, incendiul se manifesta la dormitorul apartamentului, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă şi apartamentele învecinate.Pompierii au reuşit să stingă în câteva minute flăcările, valoarea pagubelor fiind estimată la circa 10.000 de lei. Au ars elemente de mobilier, articole de îmbrăcăminte, un televizor, o uşă, stolerie geamuri, iar din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza unui scurt electric provocat de un televizor lăsat sub tensiune, nesupravegheat, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Incendiu la bloc, din cauza unui televizor .
Vizualizări articol: 1022 | | Notează articolul: Incendiu la bloc, din cauza unui televizor0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.