Vizită
Primarul Vienei vine să vadă investiţiile austriece din Rădăuţi
Joi, 3 Aprilie 2008 (16:34:34)Primarul capitalei Austriei, Viena, dr. Michael Haupl, va vizita, la începutul săptămânii viitoare judeţul Suceava. Potrivit spuselor preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gavril Mîrza, primarul Vienei va sosi în Suceava luni, 7 aprilie a.c., programul acestuia cuprinzând şi o deplasare în municipiul Rădăuţi. În Suceava, dr. Michael Haupl se va întâlni cu prefectul judeţului, Orest Onofrei, şi cu preşedintele CJ Suceava, Gavril Mîrza, iar la Rădăuţi va avea discuţii cu primarul acestui municipiu, Mihai Frunză. Potrivit spuselor lui Gavril Mîrza, primarul Vienei va vizita şi Spitalul Rădăuţi, la care Compartimentul de Primire a Urgenţelor a fost complet reabilitat cu sprijinul firmei austriece „Holzindustrie Schweighofer”, al omului de afaceri local Costel Babiuc şi al primăriei capitalei Austriei. De asemenea, în cadrul vizitei sale, Michael Haupl va vizita şi fabricile austriece Holzindustrie Schweighofer şi Egger, investiţii realizate în apropierea municipiului Rădăuţi, în valoare de peste 500 milioane de euro. Nu în ultimul rând, preşedintele CJ Suceava, Gavril Mîrza, a mai precizat că primarul Vienei intenţionează să viziteze şi câteva lăcaşe de cult din judeţ, printre care şi mănăstirea Putna.Capitala Austriei, Viena, este oraş şi land federal, iar primarul Michael Haupl deţine şi funcţia de guvernator al landului.
Vizualizări articol: 1250 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Primarul Vienei vine să vadă investiţiile austriece din Rădăuţi5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
( 3 apr 2008, 20:40:47