Apel
Flutur cele electoratului liberal să nu dea voturi "în basca lui Ion Iliescu"
Joi, 13 Martie 2008 (16:30:06)Vicepreşedintele PDL, senatorul de Suceava Gheorghe Flutur, a făcut, joi, apel la electoratul liberal să nu voteze cu PNL la alegerile locale din vara acestui an, ci cu PDL, motivând că orice vot dat pentru PNL merge „în basca lui Ion Iliescu”. În opinia liderului PDL, votul uninominal va accelera polarizarea scenei politice în România. „Sunt două proiecte clare în ultimi ani – unul demarat în 2003 demarat de Theodor Stolojan şi Traian Băsescu, de centru dreapta, care a însemnat Alianţa D.A., iar acum PDL, şi unul Năstase- Patriciu, al stângii, în care a intrat şi ce a rămas din PNL. De aceea apelul meu către membrii şi simpatizanţii PNL, câţi au mai rămas, este să se gândească în aceste alegeri să dea votul PDL, adevăratul partid care militează pentru valorile de centru dreapta în politica românească şi nu Partidului Naţional Liberal pentru că voturile date PNL în perioada următoare vor ajunge în basca lui Ion Iliescu”, a declarat senatorul Flutur. În opinia sa, toate întâlnirile „recunoscute sau mai puţin recunoscute” dintre liderii PSD şi PNL arată o colaborare între cele două partide. „În aceste condiţii, PNL devine roata de rezervă a PSD pentru următorul ciclu electoral. Va trebui să explicăm electoratului liberal că dacă va dori să dea un vot de dreapta trebuie să-l dea singurului partid liberal, cel democrat liberal. PDL intră în linie dreaptă pentru câştigarea alegerilor locale”, a anunţat Gheorghe Flutur.
Vizualizări articol: 831 | | Notează articolul: Flutur cele electoratului liberal să nu dea voturi "în basca lui Ion Iliescu"0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
(13 mar 2008, 17:10:14