Aprecieri „prietenoase”
PSD compară lansările de candidaţi PD-L cu „veritabile chiolhanuri”
Miercuri, 12 Martie 2008 (18:56:43)Social- democraţii suceveni au criticat lansările de candidaţi pentru funcţia de primar pe care le face PD-L, comparându-le cu „veritabile chiolhanuri”. Vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD, Cornel Popovici, acuză maniera „populistă şi lipsită de orice formă a eticii şi moralei” în care se fac lansările de candidaţi la PD-L şi apreciază că astfel de acţiuni asimilate cu cele de campanie electorală încalcă legea. Popovici a arătat că, potrivit reglementărilor legale, campania electorală începe cu 30 de zile înainte de data alegerilor. Vicepreşedintele PSD Suceava a dat ca exemplu ultima acţiune organizată de PD-L, aceea de lansare a candidatului la primăria municipiului Vatra Dornei. „Presa a relatat că au participat 500 de membri şi simpatizanţi şi din informaţiile noastre fiecare membru prezent în sală a primit materiale de campanie, o felicitare, un carneţel şi un calendar făcute din hârtie de cea mai bună calitate. Dacă în sală au fost 500 de persoane, domnilor de la PD-L le scapă ceva. Tirajul a fost făcut în 200 de exemplare, deci dacă fiecare participant a primit câte un set de materiale, ne întrebăm unde este diferenţa de 300. Considerăm că acesta este un exemplu minor de ceea ce intenţionează să facă PD-L în campanie. Cerem instituţiilor statului să se sesizeze în acest caz”, a spus Popovici. El se întreabă de unde are PD-L atâţia bani pentru materialele publicitare şi promite sucevenilor că PSD va monitoriza cu mare atenţie, în campania electorală la alegerile locale, acţiunile democrat-liberalilor pentru a afla sumele reale de bani pe care le vor cheltui aceştia, precum şi sursele de finanţare.
Vizualizări articol: 1143 | | Notează articolul: PSD compară lansările de candidaţi PD-L cu „veritabile chiolhanuri”0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
(12 mar 2008, 19:27:17