Negare
PDL infirmă că ar fi în spatele nominalizării noului director la spital
Miercuri, 12 Martie 2008 (19:00:27)PDL Suceava, prin vicepreşedintele Cristian Irimie, a negat, miercuri, că ar avea vreo legătură cu nominalizarea lui Ovidiu Neamţu pentru funcţia de manager general al Spitalului de Urgenţă Suceava. Doctorul Irimie a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că a aflat „pe surse” că „se pune în cârca PDL” numirea lui Neamţu. „Am aflat <din surse> că se pune în cârca PDL numirea acestui manager, ceea ce mă îndoiesc că s-ar putea având în vedere faptul că domnul Nicolăescu are o alergie extrem de puternică numai la auzul numelui PDL şi se umple de bube tare de tot când mai este spus şi cuvântul Flutur. Eu am fost nominalizat pentru manager interimar de conducerea ASP, care a fost bruftuluită în următoarele 5 minute după trimiterea faxului. Deci nu putea PDL să facă aşa ceva”, a declarat Irimie. La fel ca toată lumea politică din Suceava, el se întreabă cum a ajuns să fie nominalizat în fruntea unei instituţii cu un buget de câteva sute de miliarde de lei anual un om „din al cărui CV reiese că nu a condus mai mult de 10 persoane”. Aprecieri nefavorabile la adresa ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, cel care l-a numit pe Ovidiu Neamţu director la spital, a făcut preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PDL, dr. Gabriel Gospodaru. În opinia sa, Nicolăescu „a instalat un management defectuos, care a dus la o mare brambureală în sistemul sanitar” şi „deşi sistemul moştenit cu o subfinanţare cronică a primit ceva bani, aceşti bani s-au cheltuit prost”. Cu toate acestea, dr. Gospodaru a ţinut să recunoască efectul benefic al Programului Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei, promovat de ministrul Nicolăescu, cu menţiunea că acesta ar trebui completat cu dotarea spitalelor cu aparatură performantă.
Vizualizări articol: 1066 | | Notează articolul: PDL infirmă că ar fi în spatele nominalizării noului director la spital0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.