Lansare
Irina Loghin la lansarea candidatului PRM la Primăria Suceava
Joi, 28 Februarie 2008 (16:13:14)PRM îşi va lansa duminică, 2 martie, candidatul la funcţia de primar al municipiului Suceava, precum şi candidaţii la posturile de consilier local. Evenimentul va avea loc începând cu ora 17.00, în sala mare a Casei de Cultură Suceava şi va fi precedat de un spectacol extraordinar susţinut de Irina Loghin şi Fuego. Preşedintele organizaţiei municipale Suceava a PRM, omul de afaceri Ilie Niţă, care va candida la fotoliul de primar, a declarat că deja au fost distribuite 900 de invitaţii la eveniment exprimându-şi speranţa că sala va fi arhiplină. Printre numele care figurează pe lista pentru Consiliul Local Niţă i-a enumerat pe profesorii Maria Guzu şi Florin Nitu, inginerul Maria Ţipău şi Aurel Jescu. Liderul PRM Suceava a ţinut să precizeze că organizaţia pe care o conduce a pus mare accent pe tineret arătând că 40% din locurile de pe lista de candidaţi pentru Consiliul Local sunt ocupate de tineri şi studenţi. „Trebuie remarcat faptul că ne reorientăm spre tineri şi studenţi care să aducă un suflu nou în administraţie şi care să facă faţă oricăror provocări. Aş vrea să dau doar câteva nume şi m-aş referi la Simina Siminiuc, Irina Olariu, Iulia Tomuţ, Alina Popa sau Mihai Agarafinei”, a declarat Ilie Niţă.
Vizualizări articol: 1378 | | Notează articolul: | Nota curentă: 1.0 din 2 voturi Irina Loghin la lansarea candidatului PRM la Primăria Suceava1.052
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
(28 feb 2008, 21:34:17