Iniţiative
Ortodocşii din Italia vor să îmbunătăţească imaginea româncelor
Marţi, 26 Februarie 2008 (15:30:04)Mişcarea Ecumenică a Bisericii Ortodoxe din Italia a solicitat sprijinul Consiliului Judeţean Suceava pentru organizarea unor acţiuni ce au ca scop îmbunătăţirea imaginii româncelor care locuiesc sau muncesc în această ţară. Preşedintele administraţiei judeţene sucevene, Gavril Mîrza, a declarat că a solicitarea a venit din partea autorităţilor din regiunea italiană Abruzzo, în numele organizaţiei religioase amintite. Mîrza a spus că în adresa oficialilor italieni se arată că Mişcarea Ecumenică a Bisericii Ortodoxe din Italia intenţionează să organizeze o serie de acţiuni de amploare în regiunea Abruzzo în vederea schimbării imaginii româncelor în special, şi a românilor, în general. Potrivit preşedintelui CJ Suceava, aceste acţiuni vor presupune organizarea unor expoziţii de artă românească, în cadrul cărora vor fi prezentate ouă încondeiate, costume populare, mărţişoare, pliante şi materiale publicitare despre Bucovina. „Suntem de acord şi vom participa la realizarea acestor acţiuni, în condiţiile în care scopul lor este de a schimba în bine imaginea românilor aflaţi în Italia”, a declarat Mîrza, care a precizat că numai în regiunea Abruzzo locuiesc aproximativ 7.000 de români.
Vizualizări articol: 639 | | Notează articolul: Ortodocşii din Italia vor să îmbunătăţească imaginea româncelor0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
(26 feb 2008, 17:13:57