Demersuri
CJ Suceava cere Finanţelor să aloce bani pentru ajutoarele sociale
Marţi, 26 Februarie 2008 (17:20:28)Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gavril Mîrza, a solicitat Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Suceava să aloce fondurile necesare pentru plata ajutoarelor sociale acordate în baza Legii 416/2001 privind venitul minim garantat. Mîrza a precizat că mai mulţi primari din judeţ au reclamat că nu mai dispun de fonduri în vederea acordării acestor drepturi băneşti, în condiţiile în care Finanţele nu au deblocat sumele necesare pentru acoperirea ajutoarelor sociale. În această situaţie se află primăriile din Voitinel, Vadu Moldovei, Pătrăuţi, Valea Moldovei şi Dolhasca. Gavril Mîrza a explicat că la toate aceste primării sunt restanţe de anul trecut la plata ajutoarelor sociale. El a precizat că DGFP Suceava a programat alocarea acestor sume pentru trimestrele II şi III şi IV ale acestui an, însă până atunci primăriile nu dispun de fondurile necesare pentru plata ajutoarelor. „Nu înţelegem de ce nu se alocă aceşti bani şi în primul trimestru, de parcă oamenii nu trebuie să mănânce şi în primele luni ale anului”, a declarat preşedintele CJ Suceava.Gavril Mîrza a precizat că în condiţiile în care DGFP Suceava nu va răspunde pozitiv solicitării CJ Suceava, va înainta o adresă către Ministerul Finanţelor şi Guvern, prin care va solicita luarea unor măsuri urgente pentru deblocarea banilor.
Vizualizări articol: 1386 | | Notează articolul: | Nota curentă: 1.0 din 1 vot CJ Suceava cere Finanţelor să aloce bani pentru ajutoarele sociale1.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.