Conservatorii au operat schimbări la vârful organizaţiei municipale Suceava a partidului. Ovidiu Ilisei şi-a pierdut calitatea de preşedinte interimar, după ce Biroul Judeţean al PC i-a acceptat „demisia de onoare” din partid. Joi, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele naţional al PC, Camelia Igătescu, a declarat că Ovidiu Ilisei şi-a semnat demisia de onoare din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale Suceava înaintea alegerilor europarlamentare din noiembrie anul trecut. Pe de altă parte vicepreşedinta PC a subliniat că între organizaţia municipală Suceava şi cea judeţeană a intervenit „un scurtcircuit de comunicare grav”, vinovat principal fiind chiar Ovidiu Ilisei. „Nu ne permitem să mai tolerăm astfel de comportamente absolut neprielnice pentru activitatea partidului”, a declarat vicepreşedinta PC. Locul lui Ilisei la conducerea PC Suceava va fi preluat temporar de preşedintele organizaţiei judeţene a PC, Costel Ignătescu.
Ovidiu Ilisei a declarat că el nu şi-a dat demisia de onoare din funcţia de preşedinte, ci a fost demis de familia Ignătescu. El a spus că în aceste condiţii se mai gândeşte dacă va mai rămâne sau nu în partid. „Organizaţia municipală Suceava a obţinut un scor mai bun decât cea judeţeană. Am început să facem treabă bună în organizaţie, însă se pare că nu sunt dorit de familia Ignătescu. În aceste condiţii nu ştiu dacă voi mai rămâne în PC”, a spus Ilisei.