Şcolile din judeţ în care s-au demarat lucrări de reabilitate şi modernizare pe parcursul anului trecut şi în care, din lipsă de fonduri, nu s-au achitat toate lucrările, au scăpat de datorii.
Printr-o Hotărâre de Guvern, 31 de instituţii de învăţământ din judeţul Suceava au scăpat de datoriile pe care le aveau acumulate la lucrările de execuţie. Inspectorul şcolar general Petru Carcalete a spus că este vorba despre aproximativ 5170 de mii de lei (peste 51 de miliarde de lei vechi). În acest fel, şcolile din judeţul Suceava care aveau acumulate datorii la lucrările executate au ajuns cu plata la zi.
În afara banilor alocaţi pentru acoperirea datoriilor din şcoli, Guvernul a mai alocat bani pentru demararea lucrărilor de construire a unei noi clădiri în care să funcţioneze Casa Corpului Didactic din Suceava. Petru Carcalete a spus că au fost alocate aproximativ 18 mii de lei pentru proiectul tehnic şi pentru o parte din lucrările de execuţie.
În ceea ce priveşte terenul pe care urmează să se ridice noul sediu CCD, Carcalete a spus că „există deja un teren, situat lângă IŞJ, şi aceasta ar fi o variantă, dar mai studiem şi un alt loc posibil”.
În prezent, Casa Corpului Didactic din Suceava funcţionează într-o clădire închiriată de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”. Clădirea se află într-o stare avansată de degradare, iar varianta reabilitării ei este exclusă.