Candidaţii de primar cel mai bine plasaţi în sondaje pot fi sprijiniţi de PD-L, indiferent din ce partid provin. Vicepreşedintele PD-L Cristina Iordăchel a declarat, în conferinţă de presă, că nu este vorba de racolări de candidaţi, ci doar de o ofertă de sprijin pe care partidul său o face unor persoane bine cotate de comunitatea din care provin. Iordăchel consideră denigrator termenul „racolare” şi a precizat că PD-L, fiind un partid de opoziţie, nu are la îndemână instrumente de presiune. „Suntem un partid deschis. Strategia noastră este să sprijinim cei mai buni candidaţi. Primarii care au venit alături de noi sunt bine situaţi în sondaje, comunităţile îi acceptă şi de asta am acceptat şi noi să-i sprijinim pentru a-şi continua proiectele şi a începe altele noi. Nu acceptăm primari care ar putea scrie file în Cartea neagră a administraţiei PSD. Rezolvarea problemelor economice şi sociale în comunităţi nu ţine neapărat de doctrine politice”, a declarat Cristina Iordăchel.
Întrebată de ar veni un candidat cu şanse de la un alt partid să candideze pentru PD-L, Iordăchel a răspuns: „probabil cred mai mult în susţinerea noastră”.
(12 feb 2008, 21:08:27