Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, Agenţia Rutieră, Garda Financiară, Direcţia Finanţelor Publice, Registrul Auto Român, Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Primăria Municipiului Suceava au semnat, joi, un protocol pentru demararea unor controale fulger, care vor fi organizate unul după altul până la finele anului, scopul final fiind descurajarea celor care fac ilegal transport de persoane.
Mesajul poliţiştilor a fost că de acum încolo piraţii vor avea foarte multe amenzi de plătit, acţiunile intense de control urmând a fi menţinute atâta timp cât va fi nevoie.
Iulian Angheluş, directorul Agenţiei Rutiere Suceava, iniţiatorul acestui protocol comun de colaborare, a vorbit despre multiplele aspecte negative ale pirateriei.
În afara laturii economice -piraţii nu dau nici un leu la stat şi le fură clienţii celor funcţionează legal, Angheluş a amintit despre riscurile mari la care se expun clienţii piraţilor, adesea starea tehnică a maşinilor folosite de aceştia fiind precară, în timp ce nici unul dintre şoferi nu are control psihologic la zi sau asigurare pentru călători.
„Pentru un leu în plus ori pentru zece minute câştigate, sucevenii riscă enorm urcându-se în maşinile piraţilor. Sperăm ca acest protocol şi demararea acţiunilor fulger să aibă ca efect măcar diminuarea fenomenului pirateriei”, a declarat Iulian Angheluş.
Prin aceste acţiuni repetate, care au rolul de a-i scoate măcar pe anumite perioade pe piraţi de pe trasee, se speră ca aceştia să nu mai obţină un profit atât de mare de pe urma curselor pe care le fac, şi să fie nevoiţi astfel să-şi caute o altă sursă de venit.
( 7 feb 2008, 19:07:59