Iată că acum, după ce ne-am luat un pe deplin meritat adio de la cupele europene, încep să iasă la lumină şi explicaţiile adevărate ale comportării absolut jenante ale tuturor echipelor noastre. Astfel, ieri, „Gazeta sporturilor” relatează o discuţie între doi dintre patronii din fotbalul nostru despre „scoruri”. Nu, n-am pus din greşeală ghilimelele. Iar asta este cu adevărat drama fotbalului românesc: în loc să vorbească despre scorurile de pe tabelă, ei alcătuiesc, de zeci de ani, un fel de mercurial conform căruia se fixează preţurile minimale ale victoriilor şi egalurilor comandate (şi adjudecate!) prin negociere directă cu banda alcătuită din arbitri. Faptele nu sunt nici noi, nici surprinzătoare pentru cei care ştim ceea ce se petrece în subteranele fotbalului. Şi nici măcar nu putem spune că deţinem acest monopol penal, din moment ce scandaluri legate de vânzările de meciuri au izbucnit în mai toată lumea, Italia (campioana mondială!) fiind cel mai des implicată şi citată ca exemplu. Deosebirea ar fi că în Italia, măcar o dată la douăzeci de ani, mai pocneşte câte un buboi, iar atunci se întâmplă şi chestii normale în context: echipe retrogradate, desfiinţate sau băgate în faliment, conducători de cluburi şi de federaţie plecaţi la pârnaie, suspendări pe viaţă şi sinucideri. Lucruri fireşti, arătând că dincolo de conspiraţii mai există şi lege. La noi, mai mult de un scandal de presă nu se întâmplă. Vă dau şi continuarea: cei doi implicaţi (era să scriu „inculpaţi”, dar nu e cazul!) vor nega vehement, vor zice că ziaristul ăla e un porc care urmăreşte destabilizarea cluburilor ălora (eventual la comanda adversarilor) şi, desigur, a întregului fotbal românesc, apoi îi vor apăra ca pe mame pe arbitrii ăia pe care tot ei îi înjură etapă de etapă (atunci când nu le iese negocierea), vor ameninţa şi cu chemarea la Tribunal (de care, de fapt, când aud, îi ia cu rău d-acela mareele!), iar campionatul va intra în pauza de iarnă când, la un şorici şi nişte caltaboaşe (chiar aşa!) se vor stabili strategiile conform cărora aceleaşi echipe de râsul planetei ne vor face din nou, la anul, de râsul Europei. Iar ziariştii? Dă-i în mă-sa, oricând „îi facem de la brâu în jos”, cum zicea un clasic dintre oneştii „oameni de fotbal”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cât costă un titlu?.

Comentarii