Poliţia din Austria şi Elveţia se teme de ultraşii români care ar putea merge la turneul final al Campionatului European din 2008, informează, marţi, agenţia Kataweb. Sursa citată notează că forţele de ordine din cele două ţări organizatoare au în vedere suporteri din mai multe ţări. "Pe lista poliţiştilor se află suporteri din Olanda, Croaţia, Turcia şi Polonia, consideraţi cei mai violenţi. Sunt ţinuţi sub observaţie şi câţiva fani din Germania, Italia, iar după incidentele de la derby-ul Steaua -Dinamo şi câţiva ultraşi români", a scris Kataweb.
Echipa naţională a României s-a calificat la turneul final al Euro-2008, după ce a câştigat grupa G a preliminariilor. Tragerea la sorţi a grupelor turneului final va avea loc, duminică, de la ora 13.00, la Lucerna.
Elveţienii vor în grupă cu noiUn expert al televiziunii elveţiene, Rino Gafner, apreciază că o grupă ideală pentru Elveţia la Euro-2008 ar cuprinde şi reprezentativa României, justificându-şi opţiunea prin victoria obţinută de elveţieni în faţa românilor, scor 4-1, la Cupa Mondială din Statele Unite, din 1994. "România - do it again!", este titlul unui articol de pe site-ul Schweizer Fernsehen, în care Rino Gafner descrie o grupă ideală pentru Elveţia la tragerea la sorţi programată duminică, pentru Campionatul European de anul viitor. "Din urna a treia ar fi ideal să cădem cu România. Chiar şi numai amintirea acelei victorii cu 4-1 la Cupa Mondială din 1994 este extrem de reconfortantă. Nu ne rămânem decât să sperăm că România ar face din nou acelaşi lucru", scrie sursa citată. Din urna a doua, favorita elveţianului este Italia, deoarece formaţia din peninsulă este cunoscută prin faptul că începe mai greu marile competiţii, intrându-şi în ritm pe parcurs, în timp ce din urna a patra preferate sunt Turcia sau Polonia. "Ce este mai important? Palmaresul general al întâlnirilor directe (Polonia) sau cele mai recente rezultate (Turcia). Prefer totuşi Polonia, chiar dacă este situată înaintea Turciei în clasamentul FIFA", notează Rino Gafner.