Fotbal Club Cetatea
Juniorii Halip şi Leuciuc, printre remarcaţi
de Gabriel TODERASCU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Chiar dacă au apărut rareori în faţă pe durata turului recent încheiat, juniorii Vlăduţ Leuciuc şi Ovidiu Halip s-au aflat printre jucătorii care au pus serios umărul la rezultatele obţinute de Cetatea în actualul sezon. Chiar dacă la începutul perioadei de pregătire au dat senzaţia că vor fi punctele slabe ale echipei în campania pentru revenirea în Liga a II-a, Leuciuc şi Halip s-au integrat rapid în echipă, demonstrând că pot face cu succes rigorilor eşalonului trei şi nu numai. Surprinzător, Vlăduţ Leuciuc este singurul fotbalist din lotul Cetăţii care a evoluat în toate cele 1530 de minute ale turului, în vreme ce Ovidiu Halip se află pe poziţia a III-a la acest capitol, imediat în spatele căpitanului Marian Nicolau. Cum era şi normal, ascensiunea celor doi a atras şi elogiile antrenorului Marian Pană. „Sunt foarte mulţumit de ei, cu un plus poate pentru Halip, care a şi reuşit să marcheze de două ori. Ambii au dovedit constanţă în joc, s-au achitat foarte bine de sarcini şi un lucru foarte important, nu au comis greşeli grave, care sunt inerente la vârsta lor. Faptul că au jucat atât de mult dovedeşte că au fost serioşi şi s-au pregătit foarte bine”, a declarat tehnicianul sucevean.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Juniorii Halip şi Leuciuc, printre remarcaţi.
Vizualizări articol: 751 | | Notează articolul: Juniorii Halip şi Leuciuc, printre remarcaţi0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.